În incinta Primăriei Orașului Iernut, vineri 24 mai 2024, începând cu ora 14.00 a avut loc o sesiune de lectură publică în care, doamna Aura Christi, redactor șef al revistei Contemporanul și poetul Balázs Attila, fiu al acestor meleaguri, ne-au împărtășit câteva din cele mai frumoase scrieri ale lor. Primarul orașului, Ioan Nicoară, i-a întâmpinat mulțumindu-le că au inclus Iernutul pe harta turneului „Frumusețea va salva lumea „organizat în țară și a îndemnat publicul iernuțean să îl onoreze și să și-l asume ca și concetățean pe omul de cultură Balázs Attila pentru a răspunde astfel sentimentelor pe care scriitorul le are pentru locurile natale.
În acest cadru festiv, în prezența iubitorilor de lectură și a oficialităților din localitate, i-a fost decernat titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Iernut scriitorului, traducătorului, editorului, academicianului Balázs F. Attila, nume care face deja parte din patrimoniul cultural național și universal. Se alătură astfel personalităților din domeniul literaturii, artei, istoriei, stiinței, care se regăsesc pe lista deschisă în anul 1996 cu Ion Vlasiu, sculptor, pictor, scriitor cunoscut. Aici găsim pe cel ce a descoperit celebrele tablițe de la Tărtăria, arheologul Nicolae Vlassa, născut la Iernut dar și numele profesorului Mircea Muthu, al scriitorului Cornel Călugăru, alături de personalități ale sportului, teologiei și învățământului iernuțean.
Pentru cei care nu știu cine este Balázs F. Attila vom face un mic sumar al vieții și operei eruditului transilvănean. Este membru al Academiei Europene de Ştiinţă, Litere și Artă din Paris, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ungaria și Slovacia, membru corespondent al Academiei de Artă din Budapesta, membru de onoare al Academiei de Științe și Arte din Chișinău, vicepreședintele Asociației Culturale Grenzenlose Literature din Austria.
În anul 2018, World Academy of Arts and Culture (Academia Mondială de Artă și Cultură) din SUA îi conferă diploma de onoare de „Doctor în literatură”.
A fost invitat la festivaluri literare pe toate continentele lumii. Este cetățean de onoare în Nandaime Nicaragua, în Okoc, Slovacia, în Sremska Mitrovica, Serbia, Târgu Cărbunești și , de o zi, al orașului Iernut, jud. Mureș.
De-a lungul anilor, a fost tradus în 29 de limbi, a publicat 61 de cărţi în 25 de limbi și 63 de cărţi de traduceri din literatura universală, în primul rând din poezia română. A obţinut peste 35 de premii în ţară și străinătate printre care marele premiu Lucian Blaga, Premiul Opera Omnia Tudor Arghezi, Premio Internationale Camaiore, Premiul Suwon, Poetul anului în Korea, Premiul Academiei Europene de Ştiinţă, Litere și Artă, Premiul I.E. Torouţiu, Premiul Traian T. Coșovei și multe altele.
Aura Chisti, născută la Chișinău, a publicat în țară și în străinătate 60 de cărți și a întreprins turnee, recitaluri publice și conferințe ca invitat la festivaluri, simpozioane, saloane de carte, congrese în Israel, Grecia, Republica Moldova, Republica Populară Chineză, Federația Rusă, Italia, Spania, Republica Macedonia, Bulgaria, Franța, Germania ș.a. Este redactor-șef al revistei Contemporanul și este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A primit peste 20 de premii și distincții în România și în străinătate.
În atmosfera plină de admirație, entuziasm, căldură, aplauze , amintiri și întreținută cu mult spirit de actorul Rudy Moca, invitații au citit poezii în limba română și maghiară, au evocat momente importante din viața și călătoriile lor.
Mulțumim Aura Christi, mulțumim Balázs Attila pentru că ne-ați permis să vă cunoaștem ca oameni, nu numai ca autori !