Skip to content Skip to right sidebar Skip to footer

Exercițiu de amploare la Iernut: autoritățile locale își testează reacția în caz de inundații👇

Pregătirea pentru gestionarea situațiilor de urgență – fie că vorbim despre incendii, inundații, grindină, vijelii, vânt puternic, alunecări de teren, înzăpeziri sau cutremure – este esențială pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor. Reușita fiecărei misiuni depinde de modul în care autoritățile locale acționează înainte, în timpul și după producerea unor astfel de evenimente.

Perfecționarea deprinderilor necesare se realizează prin exerciții și sesiuni de instruire periodice.

Acesta este și motivul pentru care, astăzi, specialiștii Centrului Operațional, ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și ai Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență -Horia-Mureș s-au întâlnit cu membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență Iernut, pentru desfășurarea unui exercițiu aplicativ.

Conform scenariului, aproximativ 20 de gospodării situate în zona de șes a localității Lechinta, au fost afectate de inundații, după ce apele râului Mureș și ale pârâului Comlod au ieșit din albie, în urma precipitațiilor abundente.

Pe parcursul activității, pompierii militari au discutat cu membrii CLSU Iernut despre modul de organizare și desfășurare a activităților de avertizare, alarmare publică și evacuare a populației din zonele de risc, precum și despre coordonarea intervenției în astfel de situații.

Exercițiul s-a desfășurat în baza Planului de pregătire în situații de urgență pentru anul 2026, aprobat prin Ordin al Prefectului.

 

Ultima actualizare: 14:09 | 15.04.2026

Meniu
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:

    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License

    Funcția de selectare și ascultare a textului de pe site permite utilizatorilor să evidențieze orice fragment de text și să-l asculte în format audio. Tot ce trebuie să faceți este să selectați textul pe care doriți să îl auziți și să apăsați pe butonul "Ascultă textul" care va apărea automat pe ecran atunci când un text este selectat.

    Sari la conținut
    Website primăria orașului Iernut județul Mureș
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate