În cadrul proiectului ” Școala altfel” , anul acesta scolarii claselor 0-IV de la Șc. Gimnazială Iernut împreună cu Biblioteca Orășenească l-au aniversat pe scriitorul Ion Creangă.
Începând cu cei mici din clasele 0 și I- îi, elevii au vizionat o scurtă biografie a autorului ” Amintirilor din copilărie” prezentată de bibliotecară, apoi au participat la câteva jocuri cu personajele din poveștile lui Creangă.
Au urmărit filmul după povestea ” Fata babei și fata moșneagului”. La ieșire, au primit fișe de colorat pe care au fost rugați să le coloreze în vacanță. Acestea vor fi expuse la bibliotecă într-o expoziție despre poveștile lui Ion Creangă.
Elevii din clasele II- IV au completat un joc de cuvinte încrucișate inspirat din viața și opera lui Ion Creangă dar au și caracterizat câteva din personajele poveștilor scrise de acesta în cadrul jocului ” Răi sau…buni”. Drept dovadă că dascălii și-au făcut cu prisosință datoria, copiii au dat numai răspunsuri …de nota 10.
Ștrengarul Nică le-a oferit câteva momente de distracție atunci când au urmărit filmul premiat de multe ori al Elisabetei Bostan (din videoteca bibliotecii).