Un nou proiect a adunat la sediul bibliotecii din Iernut colaboratori, sponsori și utilizatori. Ioan Nicoară, primarul orașului, împreună cu Melania Suciu, reprezentantul Bibliotecii Județene Mureș, au tăiat panglica pentru a inaugura videoteca, un nou serviciu oferit utilizatorilor bibliotecii din oraș. Alături de aceștia au stat reprezentanții fundației Irex București – Ramona Sinca și Jozsef Szocs – cei ce au ajutat la achiziționarea primelor DVD-uri  din colecție.

21.JPG

Proiectul  bibliotecarei Dana Gurghian a prins viață datorită finanțării primite de la fundația Irex  dar și sprijinului primit de la autoritățile locale care, înțelegând importanța acestuia, au acordat un spatiu suplimentar la etajul Casei de Cultură, spațiu necesar desfășurării activității videotecii pentru a nu perturba celelalte servicii ale bibliotecii.

La inaugurare au participat reprezentanți ai școlilor din localitate, ai ONG-urilor care colaborează cu biblioteca, reprezentanți ai Ligii pensionarilor dar și persoane cu dizabilități care fac parte dintre vizitatorii permanenți ai instituției. Le-a fost prezentat proiectul care a aratat ce este o videotecă, care sunt avantajele și cum poate beneficia orice doritor de noul serviciu.  De asemenea a fost prezentată colecția de câteva zeci de DVD și CD care cuprind diverse domenii : literatura română și universală, biografii, medicină, sport, desene animate, istorie, paleontologie, muzică  și alte câteva . Nu se poate numi încă o colecție dar important este că s-a făcut primul pas. Acum depinde doar de locuitorii orașului să intrețină și să dezvolte această oportunitate pe care o au pentru obținerea informatii.

22.JPG

Data de 29 aprilie a fost aleasă pt lansare pt că se sărbătorește Ziua Mondială a Dansului iar la Iernut dansul este la el acasă datorită ansamblului folcloric Iernuțeana. A fost amenajată o expoziție în care vizitatorii au putut admira diplomele și trofeele obținute de tinerii dansatori pe parcursul celor 13 ani de la înființare. În filmul aniversar s-a urmărit traseul parcurs de dansatori și numeroasele turnee de unde s-au întors de fiecare dată încununați de succes: Franța, Austria, Bosnia- Hertegovina, Bulgaria, Turcia, Veneția, Macedonia, Grecia.